vineri, 1 mai 2009

"Sunteti dedectiv,si cineva va angajeaza sa ii urmariti sotia"

Intotdeauna ma gandesc de ce tatal meu a tinut neaparat ca eu sa-i urmez meseria.Si tot intotdeauna ma gandesc ca nu mi se potriveste deloc.Si totusi meseria de dedectiv ma fascineaza si nu stiu daca as putea lucra in alt domeniu.
E ora 14:25,Cismigiul e plin de lazaristi care probabil nu au prea mult chef de ore ,mai ales ca vremea e inca favorabila.Desi octombrie,soarele tot indrazneste sa arda cu putere incantand ratele care inoata fercicite pe lac.Eu,imbracat in costum,cu laptopul in fata pentru ca nimanui sa nu i se para straniu,privesc toate acestea de pe o banca pe care am ales-o special pentru a observa mai bine intrarea profesorilor a liceului Lazar.Stau aici de ceva timp,stiu ca la ora 15:00 va termina programul.
De data aceasta am o misiune mai ciudata.Printre infractori,corupti,parlamentari si vedete s-a gasit un anume domn Popescu,mare director la nu stiu ce banca,sa-i urmaresc sotia deoarece dumnealui o banuieste ca ar avea un amant.Hm...nu stiu ce il mai deranjeaza si ce il mira...in ziua de azi nu esti la moda daca nu ai un amant respectiv o amanta cu care sa iti omori timpul liber si pe care sa mai arunci niste bani.Initial am vrut sa refuz,considerand ca am lucruri mai importante de facut,dar contravaloare acestui favor era destul,poate chiar prea...acceptabila.
14:55...inca 5 minute si voi afla adevarul.Imi pregatesc aparatul de fotografiat,inchid laptopul si astept.Sunt convins de faptul ca doamna Popescu nu ma va observa din acel unghi....
Se deschide usa si...Iat-o!Raman putin surprins desi vazusem poze cu aceasta femeie,observ ca este cu mult mai frumoasa si mai tanara in realitate.Rochia vaporoasa ii cade usor pe trupul subtire,descoperind niste picioare elegante purtate delicat de pantofii cu toc.Buclele lasate pe spate ii dau un aer mai mult decat feminin...Din pacate nu ii pot vedea chipul foarte bine de la aceasta distanta.As vrea sa-i vad ochii,in general cunosc oamenii dupa ochi.Stii cum se spune...ochii sunt oglinda sufletului....
Doamna Popescu se indreapta spre statia de autobuz,eu merg cu pasi domoli in spatele dansei.Ajunsi in statie,imi scot un ziar si ma prefac ca sunt foarte prins de ceea ce scrie.Ea se uita la ceas,apoi in directia de unde vine autobuzul.Pare putin grabita,agitata.Acum o pot privi de aproape si ii observ ochii albastri cu gene lungi si buzle groase.Machiajul decent o face sa para cu 10 ani mai tanara.Brusc mi-a venit in minte imaginea batranului Popescu.Un domn sever,urat si gras.Mi se pare normal ca aceasta doamna minunatasa isi gaseasca un baiat tanar si chipes in locul sotului sau care probabil nici nu ii mai acorda atentie.
In sfarsit vine autobuzul,137.Ea urca pe la usa din mijloc,eu pe ce din spate.observ doua scaune libere.Ma asez si continui sa citesc ziarul.Se aseaza si ea langa mine.Ii suna telefonul.Raspunde,dar din pacate nu pot auzi vocea de la celalalt capat.Ea spune ca va ajunge in 10 minute.Atent la miscarile ei,observ ca aproape de statia de la Piata Universitatii isi pregatesete geanta,mi.am dat seama ca aici urmeaza sa coboare.Ca sa nu i se para ceva ciudat m-am grabit sa ma ridic eu primul si sa ma indrept spre usa.Am intrebat politicos persoana din fata mea daca coboara si mi.am facut loc,lasand totusi spatiu sa vad ce are ea de gand sa faca.Autobuzul se apropie de statie si se ridica si ea.Coboram din autobuz iar eu ma fac pierdut prin multime.Ea merge grabita si se indreapta spre TNB.
Ora 15:45,in fata teatrului o asteapta,cum imi imaginam,un barbat la vreo 30 ani,inalt si bine facut.Spre surprinderea mea observ ca cei doi se saruta prieteneste pe obraz.Am devenit mai curios.Fotografiez momentul cand cei doi se intalnesc.Apoi intra amandoi in incinta teatrului.Paznicul de la intrare le zambeste si le deschide usa.Pare sa fie cunoscuta aici...Astept 5 minute si apoi merg si eu spre intrare.Ii arat paznicului o legitimatie de jurnalist,falsa bineinteles si ii apun ca fac un reportaj despre actorii de aici.Il intreb cine este doamna care a intrat mai devreme pentru ca imi pare cunoscuta dar nu cred ca este actrita.El spune, razand ca este chiar una dintre cele mai bune actrite de aici iar domnul este fratele sau,actor si el.Nu mai pricep nimic.Intru si ma simt putin debusolat de peretii imensi si asa multe usi in jurul meu.Intalnesc o femeie de serviciu care face curatenie fredonand plictisita un cantec cunoscut.Intreb de doamna Popescu.Imi spune ca o gasesc la etajul 4,rima usa pe stanga.Ma indrept spre lift,dar femeia striga dupa mine ca liftul e blocat.Urc scarile si ajung in sfarsit la etajul 4 unde ma asez putin sa-mi trag sufletul cand o zaresc pe doamna Popescu iesind de la prima usa pe stanga.Ea paru sa nu ma observe.Intra pe o usa mare din lemn masiv cu o clanta de fier modelat.Astept 2 minute si crap putin usa.Observ ca aceea era sala unde se tineau spectacolele.Doamna Popescu era pe scena impreuna cu alti cunoscuti actori si regizori.Reusesc sa fac o poza cand aud in spatele meu o voce de barbat : "Hei tu,nu ai voie acolo!" Inchid repede aparatul si ii spun balbait "Cautam toaleta!" apoi o iau la fuga pe hol lasandu-l pe bietul om tare nedumerit.
Ora 16:30,merg pana la magazinul din colt si imi iau o apa plata,apoi ma intorc in fata TNB-ului si ma asez pe o banca.Imi aprind o tigara si astept...Aveam de gand sa astept pana iese,sa vad ce se intampla,cand imi suna telefonul si pe ecran imi apare "Dl Popescu".Raspund si ii spun pe scurt ceea ce am vazut,foarte incantat de faptul ca sotia sa,din cate am vazut pana acum,nu-l insala.Ii spun ca voi ramane aici pana cand va iesi.Auzind toate acestea,imi spune foarte apasat ca e de ajuns si ca ma asteapta la el in birou pentru ca a aflat tot ce il interesa.I-am simtit o furie puternica in glas.Nedumerit am inchis telefonul,am stins tigara si am pornit spre dansul.Intrand in birou,atentia mi.a fost acaparata de vechiul tablou care imi distrage atentia de fiecare data cand intru acolo.Un tablou in care este pictat chipul unei femei nu foarte frumoasa,dar destul de atragatoare,cu niste ochi mici si negri care imi provocau o oarecare teama.Nu am indraznit niciodata sa intreb cine este aceasta femeie,dar din presupusele mele era mama d-lui Popescu,care are aceiasi ochi din tablou...
Ma astepta...cu trabucul in mana,cu picioarele pe birou si negru de suparare.Ii intind mana in semn de salut,iar el se multumeste sa-mi spuna "Noroc!".Imi retrag mana putin deranjat si simtindu-ma oarecum batjocorit.Ii intind pozele,le ia si le baga intr-un sertar fara sa se uite macar la ele.Sunt foarte curios sa vad ce se intampla,dar nu indraznesc sa intreb nimic.Tacere timp de 2 minute...apoi o intrerupe el :
-Mi-a promis ca nu mai joaca!Stii...de cand baietelul nostru a murit( si imi arata cu privirea spre o fotografie cu un copil de vreo 4 anisori),ne-am promis unul altuia ca vom petrece mai mult timp impreuna.Ea a promis ca nu mai joaca iar eu ca imi petrec week-endurile acasa.Se pare ca doar eu m-am tinut de cuvant...
Nu stiu ce sa zic,asa ca prefer sa tac in continuare...Apoi imi intinde un plic si imi spune "Multumesc!".Iau plicul,ma ridic si spun " La revedere!".Trag usa dupa mine lasandu-l acolo cu trabucul si gandurile lui.
Ma indrept spre casa,maine am multa treaba de facut....Si ca de obicei,dupa fiecare misiune nu ma gandesc deloc la ce se va intampla cu oamenii aceia dupa plecarea mea,daca viata lor se va schimba in vreun fel si cum anume...Ca dupa fiecare misiune ma gandesc cum sa ajung mai repede acasa sa iau cina cu familia mea si sa ma joc cu baietelul meu.
Si detectivii au o familie...