Revenire

Ce tarziu e...au trecut cateva zile de cand nu am mai dat pe aici.Si in astea cateva zile au avut loc ceva schimbari in viata mea...Am devenit majora,ceva important,ce pot sa zic?Si asta ce inseamna?Inseamna ca sunt responsabila si raspund pentru faptele mele,inseamna ca am dreptul la vot,inseamna ca trebuie sa o ajut pe mama la treaba si sa invat mai mult pt facultate.Inseamna ca pot sa ma marit,sa ma angajez,sa fac copii :-SS...Doamne ce de mai sunt!!! Da' cand esti major exista si schimbari care sa te avantajeze si pe tine? :-)
Tre' sa recunosc ca au avut loc ceva schimbari si in comportamentul meu : parca rad mai mult,parca ma prostesc mai mult,parca tzopai mai mult, parca zambesc mai mult etc...Oare e ceva rau in asta?Am inteles ca eu sunt mai ciudata de felul meu, dar chiar asa?Sa am oare vreo boala?Si cum se numeste "copilarie majora" :))? Oare e ceva rau in faptul ca nu am de gand sa ma maturizez prea curand?
Dar totusi,trebuie sa fiu sincera si sa va spun ca am un sentiment de regret pe undeva ascuns, doar de mine stiut, care a iesit la iveala cand am primit cadoul de la Elena. Am plans de am rupt cand am vazut cartea si felicitarea cu dedicatie.Merci,Leano, te iubesc! :*
Si am mai plans si cand am inceput sa citesc cartea,asta din primele 3 randuri, cartea asta e minunata,te face sa simti si sa traiesti aceleasi sentimente pe care personajul le traieste.E ceva ce nu poate fi descris in cuvinte. Cartea se numeste " P.S. Te iubesc " si exista si filmul,vi-l recomand cu placere! :-)
Ah si plec la mareeee :X:X \:D/...Ne vedem peste o saptamana,promit ca o sa scriu mult cand vin, o sa am ce :D

Pentru ca multe talente se pierd si se regasesc atunci cand e, totusi, prea tarziu

Astazi am descoprit o persoana ca mine,o persoana care, probabil, ma inspira si imi este alaturi de undeva de unde mi-e greu sa spun ca este "acolo sus" pentru ca il simt mai aproape decat atat.Desi am trait alaturi de el toata copilaria,mi-a fost cam greu sa il cunosc atat de profund,dar uite ca scrierile lui m-au facut sa aflu intr-o zi ce nu am reusit in 14 ani. Este o persoana care m-a inzestrat, in mod nu tocmai direct, cu cel putin jumatate din talentul lui si pentru asta am vrut sa ii multumesc intr-un fel, asa ca m-am hotarat sa ii creez un blog.Un blog in care sa scriu tot ceea ce el si-ar fi dorit sa publice intr-o viata si nu a reusit.
Cititi si voi ce a scris un mare om :
http://inmemoriaunuimaretalent.blogspot.com/

Cum poate cineva scrie asemenea versuri?


La noapte ne certam definitiv,
Ne despartim in mici felii de paine
Si ne uram acum fara motiv,
Sa ne-mpacam fara motive maine.

Nu-i cauza si nu e nici efect
In toata inclestarea asta mare,
Iubirea noastra toata-i un defect,
Fereasca Dumnezeu sa se repare.

Ref :
Imi vine sa te-njur de Dumnezeu
Si-apoi sa-L rog pe El sa te salveze
Esti binele, precum esti raul meu,
Cea mai cumplita dintre ipoteze.

Ma calci pe nervi si ma innebunesti,
Ai sa ma faci, fierbinteo si rebelo,
Cu-aceste negre maini imparatesti
Sa-ti nimeresc gatlejul ca Othello.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez in mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut in cioburi si ruine.

La tot ce-i hotarat definitiv
Nu am nici azi nimica impotriva,
Dar eu ma tem sa nu gasim motiv
Pentru o despartire relativa.

Promite-mi ca pe celalalt taram
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atata timp cat nu ne hotaram
La scurta despartire de o viata.

Dorinte si promisiuni

Cineva mi-a marturisit intr-o dimineatza ca dorinta lui cea mai mare ,de cand era mic si pana la maturitate este de a avea un omulet mic,mic cat un deget pt a-i fi cel mai bun prieten.Pentru a-l tine pe noptiera langa el si pt a-l calca, din greseala, in picioare pt ca nu l-a vazut,apoi sa-l tina in brate si sa-i stearga lacrimile.Cu care sa citeasca alaturi si sa se uite la televizor,pe care sa-l urmareasca dormind si sa se amuze de felul in care rasufla.Care sa il certe atunci cand nu ii acorda atentie,atunci cand greseste si sa-i dea sfaturi cand are nevoie de cineva alaturi.
Din momentul acela mi-am propus ca eu sa fiu dorinta lui din copilarie.Pe mine sa ma tina langa el cand are nevoie si pe mine sa ma calce in picioare pt ca mai apoi sa ma tina in brate si sa-mi stearga lacrimile.Probabil ca voi regreta pt totdeauna ca nu am reusit sa ma tin de promisiune niciodata...

Admiterea la jurnalism...ceva de...vis!

Nu stiu cata inspiratie mai am acum,dar oricum mai bine scriu acum,ca de maine sigur o pierd pe toata :))...Si cata aveam ieri,de abia asteptam sa ajung acasa sa scriu.De unde sa vin?Pai cum de unde?Ieri a fost ziua cea mare (ziua mai putin mare decat cea mare),am dat admiterea la jurnalism :)...M-am simtit tare nepregatita si mi-a venit sa o iau la fuga spre casa imediat dupa ce am ajuns acolo.In fine... dupa despartirea de Traiana si Ioana m-am dus si eu spre sala Dongoroz a facultatii de Drept.Doamne ce sentiment oribil am avut!Eram inconjurata de oameni necunoscuti,de pitzipoance si frezati,muuuult roz si auriu,sclipici si culori...asta observandu-se doar pe minoritatea personajelor imbracate de acolo...ah!si se mai si cunosteau intre ei de pe forumul acela (mie nu mi l-au aprobat).Eu ma tot plimbam incolo si incoace cu o sticla de apa si un sandvis (asa scrie in DEX),agitata si transpirata.M-a cuprins un sentiment de groaza si nu neaprat de ceea ce se va intampla in urmatoarele 60 min, ci in urmatorii 50-60 ani,simteam ca e momentul in care imi iau cu adevarat viata in maini si incercam sa ma abtin sa nu izbucnesc in lacrimi pt ca asta probabil m-ar fi facut de ras.Stiu ca singura intrebare care mi se tot repeta in minte era : " CE CAUT EU AICI?!?" si in acelasi timp nu-mi venea sa cred de cata lipsa de imaturitate dadeam dovada...Si l-am ochit! :)) scria "Catharsis" (concurs de teatru pt liceeni)pe tricoul lui.Mi s-au inmuiat picioarele instantaneu si l-am urmarit cu privirea.I-am citit emotia de pe chip si dezgustul fata de ce era in jurul lui.A mers prin multime si s-a asezat singur pe jos,in pozitia tipica unui actor adolescent :-).Probabil devenisem deja penibila la cat de insistent ma uitam la el,dar eram convinsa ca nu ma observa,era foarte aerian.Desi am incercat de cateva ori,nu am indraznit pana la urma sa ma apropii de el.M-a trezit din nehotararea mea vocea uneia dintre supraveghetoare,destul de intepata la prima vedere,care incepuse sa bage in sali concurentii al caror nume incepe cu litera A... A! tot aici sunt?Si dau admiterea?Am taiat-o usor spre multime si m-am trezit prin fata.M-am plictisit pe la litera I si m-am intors la locul meu de la geam.Acolo,surpriza era el...M-am indreptat usor si am indraznit sa-l intreb "Ai fost cumva intr-o trupa de teatru?".I-am zis ca am vazut tricoul si pozitia specifica de asezt pe jos.A ras.Si ce mandra m-am simtit cand a recunoscut numele :Experimenthalia" :).Am tinut neaparat sa ma vait de cate culori sunt pe acolo si in acelasi moment mi-a picat fata dandu-mi seama ca atunci ma gasisem si eu sa-mi fac unghiile roz-bombon!Asta e,daca se poarta...
In sfarsit,ajunge la litera M,ma striga,intru in amfiteatru...Aici alta senzatie de neliniste.Cand am vazut ca trebuie sa-mi pun foaia de examen si sa scriu pe o margine de 20 cm si ca mai sunt si sus,sa-mi vina rau.In 15 min au venit subiectele si apuca-te,Clorofilo, si scrie ce stii ca ce nu stii le pui dupa, la nimereala...Eh si au trecut si 3 ore de examen din care in 2 m-am simtit ca acasa,atat de aprinsa eram in a povestii croaziera mea in jurul lumii,pe care nu cred k o voi putea face nici in urmatoarele mele 20 de vieti,si depre schimbarea pozitiva postdecembrista -de unde atata??-.M-au gasit pe mine,comunista infocata sa le vorbesc despre schimbari pozitive :-J.
Am iesit de acolo cam dezamagita de cultura mea generala,pe care mi-am promis ca o voi imbunatati.Afara ma asteptau ai mei,mai lesinati decat mine din cauza caniculei.
Acum astept rezultatele,pe 28,dar le astept degeaba :-J...Si urmeaza ziua cea mare,admiterea la UNATC.
P.S : am uitat cum il cheama pe tipul ala :

FARA TITLU

Atunci cand speranta o pierdeam cu fiecare moment din viata mea
Atunci cand simteam ca orice lucru este neimportant in calea mea.
Atunci cand totul luase o intorsura ciudata
Si atunci cand nu as mai fi crezut in mine vreodata,
Cand lumea s-a schimbat din cauza mea,
Sau poate eu dintr-a lor...
Ai aparut nor,trecator!
A fost ceva ca intr-un vis
Unde nimic rau nu era interzis,
Unde traiam fiecare clipa ca pe ultima
Si nu ne gandeam la nimic din ce va urma...
Eram drogati cu zambete si imbatati in
soapte
Ce-au disparut,ca intr-un vis,cu toate...

"Ramaneti cu masina in pana intr-un loc pustiu"

Una din intamplarile fericite din viata mea a fost acum doi ani cand am plecat la munte cu prietenii mei,toti cu masinile,desi eu aveam permis deabia de 3 luni.
Ajunsa acolo,am vrut sa dau si eu o tura cu masina prin imprejurimi ca sa vad ce putem face in saptamana pe care urma sa o petrecem acolo.Am mers mai intai in oras si am vazut cateva discoteci,terase si baruri si m-am gandit sa merg sa caut un loc pentru gratar.Ii intreb pe localnici,care ma indruma catre un loc special amenajat.Urc cu masina niste serpentine,apoi fac stanga si intru pe un drum de tara - de aici stiam ca mai am aproximativ 20 min de mers cu masina pana la destinatie - .Dar deodata aud o mare bubuitura si masina se opreste brusc.Cobor si observ un cui imens pe care roata mea il agatase si care imi facuse cauciucul bucatele.Initial am inceput sa rad si m-am dus sa imi iau telefonul din geanta sa pot suna la cabana pentru a anunta.Dar,supriza,telefonul il lasasem la incarcat,fiind una dintre rarele dati cand mi se intampla.In momentul urmator mi-am varsat toti nervii pe sarmana masina pe care am inceput sa o iau la picioare, plangand si injurand, si sa dau cu atata putere pana cand a inceput sa ma doara.Ma simteam ca in filmele acelea cand personajul principal ramane in pana in pustietate si o ia pe jos pana in oras,abandonandu-si masina in drum.Erau multe motive pentru care eu nu as fi putut face acelasi lucru.Unu ,pentru ca tata m-ar fi ucis daca i s-ar fi intamplat ceva mai grav de atat,iubitei lui masinute; doi pentru ca deja era tarziu si m-ar fi prins noaptea pe drum etc...Si cum stateam eu asa nervoasa,dar destul de optimista pe capota masinii,aud in spatele meu niste chicoteli.Ma intorc si vad un baiat care oprise putin in spatele meu si se amuza de reactiile mele.Apropie masina de mine si ma intreaba daca am patit ceva.Eu ii raspund ironic ca nu,doar ca imi place sa stau singura in camp si sa admir....Apoi il intreb imediat daca ma poate ajuta,de frica sa nu plece si singura speranta de a nu dormi in camp in noaptea aceea.
In timp ce el schimba cauciucul,eu ii puneam o serie de intrebari la care imi raspundea cu placere.Am aflat ca si el e tot din Bucuresti si se afla acolo cu acelasi scop.Venise cu o gasca de prieteni pentru a sarbatori terminarea facultatii .In sfarsit,dupa ce a reparat roata,am plecat impreuna spre oras.M-a condus pana la cabana,unde colegii mei s-au amuzat foarte tare de patania mea.La plecare mi-a cerut nr de telefon.A urmat apoi o saptamana de vis si de atunci inca doi ani minunati impreuna.
Sper ca filmul sa ruleze asa pana la sfrasit...

"Demonstratie in centrul orasului"

Ma aflam pe bulevardul Nicolae Titulescu asteptand-o pe colega mea, care intarzia ca de obicei,pentru a merge impreuna la liceu.La cativa metrii de mine se aude o voce de barbat care vorbeste la reportofon si indruga cate ceva despre campaniile electorale.Vazand ca lumea tot continua sa se imbulzeasca acolo,am zis sa merg si eu sa vad ce se intampla exact.Se pare ca barbatul acela reusise sa incante multi trecatori incurajandu-i sa participe la o tombola care le-ar fi adus mari premii la sfarsitul reprezentarii.Ajunsa acolo am ramas foarte impresionata de faptul ca un domn mai in varsta promite tinerilor noi lucruri incantatoare precum : locuri special amenajate pentru karaoke,dans,teatru pentru elevi etc...Vrajita de vorbele acestuia,am decis sa ma inscriu si eu la tombola cu gandul ca poate am norocul sa castig si eu marele premiu surpriza.Intre timp colega mea ma suna sa imi spuna ca a ajuns si ca ma asteapta in statie.Inscrisa deja la tombola,nu puteam parasi locul si am chemat-o si pe ea alaturi.Bineinteles ca la scoala nu am mai ajuns...La sfarsitul discursului toata lumea astepta cu sufletul la gura pentru extragerea biletelor si mare mi-a fost mirarea cand mi-am auzit numele strigat pentru premiul cel mare.Acesta consta intr-o excursie la Paris pentru 5 zile cu absolut totul gratuit.Din pacate zambetul mi s-a sters repede de pe buze cand mi s-a spus ca nu pot merge pentru ca sunt inca minora.In schimb cred ca sora mea s-a distrat grozav cu norocul amandurora: al meu ca am castigat biletul,si al ei ca facuse 18 ani cu cateva zile inainte...

"Va aflati in compartiemntul unui tren alaturi de o persoana tacuta"

Sunt in tren, spre Brasov,merg in vacanta la bunici.In compartiment sunt singura si ma plictisesc grozav.La oprirea trenului intr-una din statii mi se alatura,spre bucuria mea,un tanar.Intra fara sa scoata un cuvant.Nerabdatoare,astept sa se aseze si sa isi aranjeze bagajul pentru a-i pune cateva intrebari.Inalt si slab,cu ochelarii mult prea mari pentru fata lui mica si cu nasul carn, imi starneste rasul atat prin aspectul fizic cat si prin felul in care se comporta.De cand a urcat si-a mutat valiza dintr-o parte intr-alta cazandu-i cartile,apoi daramandu-mi geanta si ridicand-o murmurand un fel de "scuze" doar de el auzite.Ma abtin sa nu rad si incerc sa deschid o conversatie ,dupa ce in sfarsit a reusit sa se aseze:
-Andreea,incantata! Se face ca nu ma aude si isi infunda si mai mult fata in carte.Reusesc sa vad titlul cartii,ceva de filosofie.Eu nu ma las si repet cu un glas mai ridicat:
-Andreea,incantata!
-Costi! Imi raspunde incet neclintindu-si fata din carte.
-Unde mergi,la Brasov?
-...
-Mergi la Brasov?
-Da...
Desi la inceput ma amuzam teribil vazandu-l atat de tacut,acum deja incepe sa ma enerveze si ii spun pe un ton apasat:" Si eu la fel!" ,imi pun castile in urechi si ma intorc cu spatele privind in continuare pe geam.
Ajunsa in sfarsit la Brasov,tarandu-si bagajele dupa el,imi spune la fel de incet :
-Mi-a parut bine!
Ramanand socata nu reusesc sa scot nici macar ceva de "la revedere".

PORTRETUL UNUI PASIONAT DE TEATRU

E si in seara asta tot aici...Fata aceasta nu pierde nici un specatcol la acest teatru!Desi sunt piese pe care le-a vazut de nenumarate ori,ea vine si se aseaza pe scaunul pe care il rezerva intotdeauna cu 1 zi inainte...In timpul de dinaintea inceperii piesei,pentru ca ea vine intotdeauna inainte cu jumatate de ora,am stat si am analizat-o atent de la geamul de sus din cabina de sunet a colegului meu.In seara aceasta poarta o rochie maro,lunga si larga,putin decoltata descoperindu-i ,pe jumatate, sanii aproape perfecti si pielea maslinie.Ma uit la mana ei si vad acelasi ceas alb pe care il poarta in fiecare seara indiferent daca se potriveste sau nu cu restul tinutei vestimentare.Fata ei plina de expresivitate formeaza un contur rotund,iar fruntea ii este acoperita de bretonul saten nearanjat prelungindu-se intr-un par nu foarte lung lasat sa cada in voia lui peste umeri.Ajung la partea ce mai semnificativa,dupa parerea mea,a unei persoane, si anume ochii, si pentru prima oara in viata mea simt un sentiment mai mult decat ciudat...Acesti ochi caprui imi transmit o serie de sentimente pe care nu le pot identifica...Vad un amestec de senzatii :iubire,teama,inocenta,admiratie,curiozitate,bucurie,furie...sunt complet zapacit si simt cum persoana aceasta din fata mea,pe care am mai vazut-o de nenumarate ori,dar nu am observat-o niciodata,ma face sa cad intr-o stare de visare din care reuseste cu greu sa ma trezeasca strigatul regizorului care avea nevoie de mine la lumini....
Dupa spectacol imi fac curaj si merg sa ii vorbesc...Indreptandu-ma spre ea inima mea o ia razna si simt cu picioarele incep sa se inmoaie fiindu-mi, parca, mai greu sa le tarasc dupa mine.Ajung la ea si ma izbeste un val de parfum dulce care ma ameteste si mai tare.Tot ce stiu e ca trebuie sa evit contactul cu ochii aceia magici si imi fixez privirea asupra buzelor ei,ca sa nu par nepoliticos ca ma uit in jos in timp ce vorbesc cu ea.Proasta alegere...In timp ce ma balbai ca un fraier incercand sa o intreb ce parere a avut despre specatacol,observ perfectiunea buzelor...Imi arunca un zambet cald si se uita la mine surprinsa...Imi raspunde ca piesa a fost grozava ca este placut impresionata de felul in care au jucat actorii in seara aceasta - eu o aprob,desi nu vad nici o diferenta fata de felul in care au jucat la celelelate spectacole - imi spune ca este pasionata de teatru si ca traieste prin asta,ca si-ar fii dorit sa fie actrita ,dar nu a avut niciodata curajul sa urce pe o scena pentru ca este foarte emotiva.In timp ce vorbeste despre teatru,ce-i drept cam mult,remarc stralucirea din ochii ei care este mai puternica decat la inceput si luminozitatea de pe chip,lucruri ce intaresc sentimentul fata de teatru.
Expresivitatea fetei ei ma face sa cred ca as putea sa imi dau seama de ceea ce vrea sa spuna si fara sa vorbeasca.
Oprindu-se brusc din vorbit,se uita la ceas si imi spune ca trebuie sa plece si ca spera sa ne mai vedem data viitoare,la urmatoarea piesa.As fii vrut sa ii cer un nr. de telefon,sa o invit la o cafea sau sa ma ofer sa o conduc pana acasa,dar nu apuc sa spun nici macar "La revedere!" ca o si vad plecand intr-o mare graba,romantica si visatoare,iesind pe usa masiva a teatrului,in timp ce mie mi-au trebuit inca 10 minute, si un cot de la o doamna caruia ii incurcam trecerea,ca sa imi pot reveni.