PORTRETUL UNUI PASIONAT DE TEATRU

E si in seara asta tot aici...Fata aceasta nu pierde nici un specatcol la acest teatru!Desi sunt piese pe care le-a vazut de nenumarate ori,ea vine si se aseaza pe scaunul pe care il rezerva intotdeauna cu 1 zi inainte...In timpul de dinaintea inceperii piesei,pentru ca ea vine intotdeauna inainte cu jumatate de ora,am stat si am analizat-o atent de la geamul de sus din cabina de sunet a colegului meu.In seara aceasta poarta o rochie maro,lunga si larga,putin decoltata descoperindu-i ,pe jumatate, sanii aproape perfecti si pielea maslinie.Ma uit la mana ei si vad acelasi ceas alb pe care il poarta in fiecare seara indiferent daca se potriveste sau nu cu restul tinutei vestimentare.Fata ei plina de expresivitate formeaza un contur rotund,iar fruntea ii este acoperita de bretonul saten nearanjat prelungindu-se intr-un par nu foarte lung lasat sa cada in voia lui peste umeri.Ajung la partea ce mai semnificativa,dupa parerea mea,a unei persoane, si anume ochii, si pentru prima oara in viata mea simt un sentiment mai mult decat ciudat...Acesti ochi caprui imi transmit o serie de sentimente pe care nu le pot identifica...Vad un amestec de senzatii :iubire,teama,inocenta,admiratie,curiozitate,bucurie,furie...sunt complet zapacit si simt cum persoana aceasta din fata mea,pe care am mai vazut-o de nenumarate ori,dar nu am observat-o niciodata,ma face sa cad intr-o stare de visare din care reuseste cu greu sa ma trezeasca strigatul regizorului care avea nevoie de mine la lumini....
Dupa spectacol imi fac curaj si merg sa ii vorbesc...Indreptandu-ma spre ea inima mea o ia razna si simt cu picioarele incep sa se inmoaie fiindu-mi, parca, mai greu sa le tarasc dupa mine.Ajung la ea si ma izbeste un val de parfum dulce care ma ameteste si mai tare.Tot ce stiu e ca trebuie sa evit contactul cu ochii aceia magici si imi fixez privirea asupra buzelor ei,ca sa nu par nepoliticos ca ma uit in jos in timp ce vorbesc cu ea.Proasta alegere...In timp ce ma balbai ca un fraier incercand sa o intreb ce parere a avut despre specatacol,observ perfectiunea buzelor...Imi arunca un zambet cald si se uita la mine surprinsa...Imi raspunde ca piesa a fost grozava ca este placut impresionata de felul in care au jucat actorii in seara aceasta - eu o aprob,desi nu vad nici o diferenta fata de felul in care au jucat la celelelate spectacole - imi spune ca este pasionata de teatru si ca traieste prin asta,ca si-ar fii dorit sa fie actrita ,dar nu a avut niciodata curajul sa urce pe o scena pentru ca este foarte emotiva.In timp ce vorbeste despre teatru,ce-i drept cam mult,remarc stralucirea din ochii ei care este mai puternica decat la inceput si luminozitatea de pe chip,lucruri ce intaresc sentimentul fata de teatru.
Expresivitatea fetei ei ma face sa cred ca as putea sa imi dau seama de ceea ce vrea sa spuna si fara sa vorbeasca.
Oprindu-se brusc din vorbit,se uita la ceas si imi spune ca trebuie sa plece si ca spera sa ne mai vedem data viitoare,la urmatoarea piesa.As fii vrut sa ii cer un nr. de telefon,sa o invit la o cafea sau sa ma ofer sa o conduc pana acasa,dar nu apuc sa spun nici macar "La revedere!" ca o si vad plecand intr-o mare graba,romantica si visatoare,iesind pe usa masiva a teatrului,in timp ce mie mi-au trebuit inca 10 minute, si un cot de la o doamna caruia ii incurcam trecerea,ca sa imi pot reveni.